Mai multe persoane care purtau cagule și veste cu inscriția „Poliția” au încercat să jefuiască, luni, trei cetățeni iranieni, după ce au oprit mașina în care se aflau pe motiv că vor să o percheziționeze, unul dintre aceștia, care le-a bătut și le-a amenințat pe victime cu o armă, fiind reținut.
Oficiali din Poliția Capitalei au declarat pentru MEDIAFAX că autoturismul în care se aflau trei cetățeni iranieni a fost oprit de mai multe persoane care s-au recomandat drept polițiști și au început să percheziționeze mașina.
În timp ce falșii polițiști căutau într-o geantă aflată în portbagaj, în care se aflau bunuri de valoare, iranienii și-au dat seama că sunt victimele unei înșelăciuni și au început să strige. Imediat au intervenit agenții unei firme de securitate care făceau de pază în zonă, fiind sesizată Poliția Sectorului 3 prin numărul de urgență 112.
Unul dintre falșii polițiști care încercau să îi jefuiască pe iranieni prin metoda „maradona” a fost reținut, iar alți doi au reușit să fugă și sunt căutați de anchetatori, au precizat sursele citate.
Polițiștii iau în calcul ca la infracțiune să fi participat mai multe persoane, care nu au fost, însă, observate de victime.
Potrivit polițiștilor, asupra persoanei reținute s-a găsit un pistol neletal. În același timp, la fața locului s-au căutat și eventuale tuburi de cartușe, în condițiile în care, potrivit unor martori, în timpul incidentului s-ar fi auzit o împușcătură, însă polițiștii nu au putut confirma că s-a tras vreun foc de armă.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat că din primele declarații ale iranienilor reiese că agresorii, care au acționat printr-o metodă cunoscută popular sub numele de „maradona”, au venit cu trei mașini, în care se afla câte o persoană. La un moment dat, cei trei iranieni au fost opriți de șoferul unuia dintre autoturisme, iar mașina în care se aflau a fost flancată de celelalte două pentru a crea impresia că are loc o acțiune în forță a autorităților.
Persoana reținută este cunoscută ca fiind spărgător de locuințe, au precizat sursele citate.
Poliția Locală a Municipiului București a precizat, într-un comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX, că pentru împiedicarea jafului armat a intervenit și un agent de la Serviciul Pază Bunuri și Obiective.
Polițistul local se afla, luni, în jurul orei 9.30, în timpul său liber, împreună cu soția, în zona Titan, lângă podul IOR. În apropierea unei treceri de pietoni, polițistul local, care se afla la volanul mașinii sale, a observat o încăierare în care era implicată o persoană ce purta cagulă și vestă pe care era inscripționat cuvântul „Poliția”.
„Persoana respectivă, care scosese un pistol, se lupta cu trei indivizi, unul dintre aceștia aflându-se deja la pământ. În acel moment am crezut că este vorba de un coleg de-ai mei care se afla în vreo acțiune și întâmpină probleme”, a spus agentul local, citat în comunicat.
Acesta a mai spus că a oprit mașina și a fugit la locul încăierării, unde și-a dat seama că persoana înarmată, care purta cagulă și vestă inscripționată cu cuvântul „Poliția”, era, de fapt, atacatorul.
„L-am somat și fiindcă a refuzat să oprească atacul, continuând să lovească și să amenințe cu arma, am sărit pe el și, împreună cu ceilalți, l-am doborât”, a mai spus agentul Poliției Locale a Capitalei.
Poliția Locală a precizat că agentul va fi recompensat pentru modul profesionist în care a acționat.